😇 Atunci când am început această călătorie de a fi părinte, mi-am activat resursa principală de adaptare la noua schimbare din viața mea, aceea de a mă informa. Așa că am căutat surse valide și bazate pe știință pentru informare, pe lângă încrederea în intuiția mea și cunoștințele pe care le aveam deja. Una dintre temele despre care am simțit nevoia să știu mai multe a fost alăptarea.
⁉️⁉️ Se pare că există o întreagă industrie pe această temă, de la consultanță în alăptare până la afaceri cu multe cifre pentru produse asociate alăptării. Și este normal să fie așa, pentru că procesul de hrănire fizică asigură unele dintre nevoile esențiale umane: nevoia de hrană fizică, dar și nevoia de hrană emoțională.
🧐🧐 Ceea ce însă majoritatea informațiilor de pe piață fac este că pun atât de mult accentul pe procesul de hrănire fizică și ideea de a alăpta bebelușul exclusiv la sân în (cel puțin) primele 6 luni – idee cu care sunt de acord în teorie – încât această idee se transformă într-o presiune enormă pusă pe mame. Cel puțin așa am resimțit-o în contextul în care lactația mea s-a declanșat treptat și destul de încet, pe fondul nașterii prin cezariană. Așa că a trebuit să-l hrănesc mixt pe fiul meu: atât la sân, cât și cu formulă de lapte praf.
🧬🧬 A pune accentul atât de mult doar pe ideea de alăptare exclusivă la sân are mesajul corect, bazat pe știința atașamentului și pe istoricul nostru de mamifere umane care își hrănesc în acest mod copiii din timpuri străvechi. Însă ceea ce mi se pare că nu ia în considerare acest mesaj este situația particulară a mamelor care nu pot alăpta imediat sau a acelora care nu pot alăpta deloc, din diverse motive. Nu face obiectul postării mele situația acelor mame care aleg să nu alăpteze.
🎁🎁🎁 Din fericire, în societatea modernă și plină de resurse în care trăim, avem atâtea opțiuni de alăptare: alăptatul artificial – bazat doar pe formulă de lapte praf, alăptatul mixt – acela în care copilul este hrănit atât la sân, cât și cu formulă, sau alăptatul exclusiv la sân. Iar mamele pot simți că au posibilitatea de a-și hrăni copilul (o nevoie de bază a părinților), iar copilul este hrănit în mod sănătos și conectat, fără a simți presiunea atât de mare că trebuie să-l hrănească doar într-un anumit fel, care ar fi cel mai bun.
👎 Acum, ceea ce mi se pare că poate bloca sau încetini procesul de alăptare exclusivă la sân este:
- Presiunea pe care mama și mediul o pun pe sine pentru a performa în această sarcină „obligatorie” a mamei, pe baza credinței culturale disfuncționale: „Dacă ești mamă, trebuie să ai lapte și să alăptezi”.
- Consultanța în alăptare centrată doar pe nevoile copilului (exemplu de mesaj: ține-l la sân de foarte multe ori pe zi și noapte, până se obișnuiește; învață perfect tehnicile de atașare la sân; biberonul trebuie să dispară din procesul de hrănire cât mai repede; uită de nevoile tale – stai lipită de perna de alăptare până copilul reușește să stimuleze lactația suficient; confuzezi copilul dacă îl alăptezi mixt și tot așa) și nu și pe nevoile mamei. Poți să folosești toate tehnicile din lume de alăptare, însă dacă te epuizezi în proces, te setezi pentru eșec;
- Problemele de supt ale bebelușului (exemplu: fren lingual sau labial, refluxul gastrointestinal puternic, agitația psihomotorie, etc.) despre care mama nu este informată;
- Anxietatea de performanță a mamei. Mă refer aici la mămicile care cronometrează totul, conform unor liste preluate din diverse surse: cât timp suge copilul la sân, cât timp doarme, cât timp stă trează, câte scaune și pipi are pe zi, câte mucozități (și lista continuă), pe lângă toate treburile de îngrijit casă și gătit și avut grijă și de alți copii (în cazul în care mai există al doilea sau al treilea în familie). Acest stil de a crește un copil este rețeta perfectă pentru burnout parental și duce la creșterea nivelului de stres extrem de rapid;
- Stresul acumulat în perioada de început a experienței de creștere a unui bebeluș. Cu cât bebelușul este mai dificil, ca temperament și ca stare de sănătate, cu atât nivelul de stres al mamei este mai mare. Iar hormonul de stres – cortizolul, influențează negativ procesul de hrănire între mamă și copil;
- Grija de sine a mamei. O mamă care nu doarme, nu mănâncă, nu se spală, nu are timp pentru a-și reîncărca bateriile va avea dificultăți în a-și reface zilnic sistemul nervos. Și un sistem nervos hiperactivat nu va avea resurse să producă lapte, ci va fi în modul luptă/fugă;
- Relația pe care mama a avut-o cu hrănitul la sân în propria experiență de a fi fost bebeluș; această temă mi se pare esențială de cunoscut de fiecare mamă care vrea să alăpteze. Să-și întrebe propria mamă dacă a fost alăptată, cum, cât timp, care a fost calitatea relației cu părintele propriu în perioada alăptării? Memoria noastră implicită ține aceste amintiri stocate, deci mama va aduce în procesul cu propriul copil și experiența proprie; dacă experiența a fost una cu mult stres sau traumatică și nu a fost procesată, o parte din această experiență va fi transferată și în relația de hrănire cu propriul copil.
Acestea sunt doar câțiva dintre factorii pe care eu îi consider că interferă cu procesul de alăptare la sân.
🍼🍼❤️❤️❣️ Însă aș vrea să mai fac o mențiune, pentru mamele care pun această presiune pe ele și își imaginează că dacă nu hrănesc copilul cu laptele fizic, și mai ales matern, acesta nu este alimentat. Procesul acesta de hrănire fizică, adică laptele sau ulterior hrana solidă cu care îi alimentăm copiii, are în același timp și o componentă emoțională. Acest lucru înseamnă că atunci când îi dau lapte copilului meu, indiferent de tipul acestuia, el se va hrăni atât cu acest aliment, cât și cu toată hrănirea emoțională oferită de mamă: modul în care sistemul ei nervos funcționează în momentul hrănirii – dacă este liniștită, calmă și conectată cu copilul sau nu, tonul vocii cu care îi vorbește în timp ce îl hrănește – ideal, calm, ritmic, blând, povestea pe care i-o spune copilului (și sieși) în timp ce îl hrănește – dacă îi spune că nu are lapte și că asta îl va afecta pe copil versus dacă îi spune că orice fel de lapte este bun și este oferit cu toată iubirea și grija posibilă. Deci hrănirea este fizică + emoțională, iar uneori copiilor le este de ajuns un procent mai mic de hrana fizică, dacă hrana emoțională este suficientă. Încercând să rămân atentă la acești factori, acum, după 1 lună și jumătate de mămicenie, alăptez cam 90% la sân și restul cu formulă, cu așezare de sine și încredere în proces.
Este un principiu pe care îl am ca ghid în rolul meu de mamă și pe care l-am observat și de-a lungul practicii mele clinice: copiii care au avut probleme de hrănire emoțională în special în primii ani de dezvoltare, au dezvoltat ulterior tot felul de probleme clinice de atașament, de funcționare în relații, de autoreglare comportamentală sau emoțională.
Așa că, în aventura de suprainformare din năvala de informații online și offline, ajută să găsim tot timpul calea de mijloc și calea care știm că ni se potrivește, nouă, în rol de părinți, relației cu copilul nostru și copilului, în sine.
Tu ce aventuri ai avut în procesul de alăptare?