Minunea noastră mică, Arthur Abe, s-a hotărât să vină pe lume la începutul lui septembrie, pe 1, undeva după ora prânzului. A ieșit lin și plin de vitalitate, prin cezariană (deși m-am pregătit pentru nașterea naturală, copilul și corpul meu nu erau încă pregătite pentru acest proces, așa că am apelat la această procedură) și s-a adaptat foarte bine la exteriorul uterului, deoarece a avut acces permanent la mine și la tatăl lui la foarte scurt timp după naștere. Este sănătos și dornic să-l iubim mult și să-l atingem, ceea ce facem cu mult drag, mirare și curiozitate.
Ne așteaptă o călătorie de adaptare reciprocă, pentru care suntem recunoscători și pe care o așteptăm de 9 luni fix să o începem. Știu clar că în primul an, numit și experiența uterului exterior, uterul psihologic în care ne formăm starea de siguranță și principalele relații de atașament, va fi mult despre relația mea cu copilul, însă, în același timp, implicarea tatălui este vitală. Dacă copilul are acces la ambii părinți, iar părinții se susțin reciproc în creșterea copilului, dezvoltarea pe toate planurile a acestuia este favorizată în toți anii care urmează.
Mă simt binecuvântată, pentru că la această vârstă simt că am toate instrumentele necesare pentru a crește un copil și a mă crește și pe mine în rol de părinte, în tot acest proces de învățare reciprocă (este important să știm, din rol de părinți, că acest rol se co-construiește în relația de atașament, între cei doi participanți la relație: părintele și copilul. Nu este ceva învățat sau ceva ce îți pot spune alții, sau cum văd încă prin multe discuții online, ceva ce trebuie să ai ca instinct, este un proces unic și specific, influențat de mulți factori care țin de părinte și de copil).
Fiind psiholog de copii, știu că am niște avantaje în a crea această relație de atașament cu fiul meu, prin cunoștințele pe care le am și experiența de a fi lucrat cu alți mulți părinți și copii pe care i-am susținut în a se atașa, însă, în același timp, rămân conștientă și de unicitatea procesului meu, de lecțiile pe care le voi învăța și de greșelile pe care le voi face. De aceea, m-aș bucura dacă fiecare părinte la început de drum poate avea această idee cu care să pornească în călătorie, ca un dar, că-i despre învățare reciprocă și unicitatea procesului, dincolo de toate provocările care vor veni.