Așa cum este și părintajul, de altfel, cu deloc perfectiune și multă învățare. Dar postarea nu e despre perfectiune, ci despre opusul ei, în special în contextul în care, în perioada aceasta a anului, vrem să le arătăm tuturor bucățile din viețile noastre aparent ideale, prin poze cu familia noastră perfectă într-un cadru idilic, prin poze cu mâncarea perfect aranjată sau prin poze cu locurile perfect de grozave în care am plecat în vacanță.
Am și eu poze din acestea perfecte și m-am abținut cu greu să nu postez una, pentru a împărtăși cu tine minunăția de pui de om și primele lui fotografii de iarnă. Însă a existat un conflict interior în mine: de ce să postez o poză idilică, în contextul în care viața mea nu este perfectă? (Și a nimănui, de altfel). Și apoi am stat și am reflectat la motivul pentru care am făcut aceste poze frumoase tare:
- Le-am făcut în primul rând pentru că noi, ca familie, să avem o amintire frumoasă despre primele sărbători de iarnă ale copilului;
- Apoi le-am mai făcut ca să ne aducem împreună, familia mea și familia surorii mele și pentru ca ai noștri copii să se bucure de încă o experiență împreună, care să ajute la facilitarea relației dintre ei;
- Și le-am mai făcut pentru a ne bucura noi și oamenii dragi nouă vizual de ele.
Așa că am hotărât să le folosesc exact în acest scop, de aceea le-am printat și le-am transformat în “globulețe” pentru bradul de Crăciun sau le-am făcut cadou familiei apropiate. Și funcționează! Mie sau oamenilor care ne vizitează casa ne aduc zâmbet pe buze atunci când le privim.
Însă e tare greu să ne abținem de la a ne impresiona unii pe alții prin imagini sau videouri perfecte. E greu pentru că suntem dependenți de validarea socială pe care nu știm să o mai cerem față în față, direct în relațiile cu oamenii semnificativi din viața noastră. Și este greu, pentru că ne e teamă de critică, respingere, conflict, emoții grele, plâns, ne e teamă de suferință. Așa că alegem să o acoperim cu aparența perfectiunii.
Dar încrederea mea în capacitatea omului de a alege bine pentru sine va exista pentru eternitate, așa că te invit la un exercițiu de autoreflecție, imperfectiune și autenticitate, pentru binele tău. Fă o listă cu primele 3 aspecte din viața ta care nu merg, care îți provoacă emoții neplăcute și îți activează suferința și pune-le mai ales pe acelea care devin evidente în preajma sărbătorilor (să ne înțelegem, rata depresiei și a tentativelor de suicid crește exponential în această perioadă, pentru că este perioada cu cea mai mare nevoie de conectare și, din păcate, mulți oameni nu au cu cine să se conecteze cu adevărat. Aș afirma că una dintre principalele cauze ale suferinței umane este singurătatea).
Dacă simți să împărtășești și în comentarii unul dintre aceste aspecte, te invit să o faci.
Și pentru a modela ceea ce “predau”, împărtășesc și eu un aspect care mi-a provocat emoții neplăcute de acest Crăciun: am simțit tristețe profundă și mi s-a reactivat într-o măsură tolerabilă, dar dureroasă, rana de abandon, provocată de tatăl meu, care a ales alți oameni pentru a-i avea ca familie. Și m-a mai întristat faptul că modelul disfuncțional de masculinitate pe care tatăl meu îl manifesta nu este unul la care vreau să-l expun pe fiul meu. Am stat cu emoțiile acestea, le-am simțit în profunzimea lor și s-au mai diminuat. Dar a fost greu, pentru că familiei mele i-a fost tare greu să mă vadă tristă, m-au criticat chiar, pentru că, știi tu, familia românească și reprimatul emoțiilor neplăcute au egal între ele.
Cam așa cu sărbătorile fericite, dar imperfecte.
Tu ce aspecte imperfecte trăiești în perioada aceasta?