🧑🧒 A face parenting conștient este cea mai mare lecție de creștere pe care ne-o putem da în viața aceasta umană. Povestea o cunoștință deunăzi, într-un cerc social, că a călătorit prin țări exotice pentru a avea experiențe de creștere spirituală și personală, cu ajutorul unor plante halucinogene. Și i-am spus că nu cred că voi avea vreodată nevoie de astfel de experiențe abrupte pentru a mă trezi spiritual. Cred că a face și a crește un copil în mod conștient ne crește personal și spiritual cât toată ayahuasca din lume 😂😂
De ce spun acest lucru?
Deoarece a fi părinte conștient înseamnă că 24 de ore pe zi (inclusiv în somn, atunci când visezi) să ai focusul pe tine și pe ce faci și ce nu faci, pe ce merge și ce nu merge în relația cu copilul tău. Și în paralel cu acest proces de mentalizare permanentă (acesta-i termenul fancy, științific, pentru această abilitate umană de a se analiza în mod conștient pe sine la nivel somatic, emoțional, cognitiv, în timp ce îi vede și îi analizează și pe alții pe aceleași planuri), să fii atent și la copilul tău și la cine este și cine poate să devină acesta, dincolo de proiecțiile tale și planurile tale pentru el sau ea.
Vin cu această împărtășire atât din rolul de părinte, dar mai ales din rolul de specialist în sănătate mintală, pentru că a fi psiholog și psihoterapeut cu multe specializări este resursa numărul 1 a părintelui din mine. Dacă nu aveam anii mulți de a fi lucrat cu alți părinți și anii mulți și intensi de a fi trecut prin mai multe procese terapeutice și a-mi fi văzut limitele, blocajele, dar și resursele, probabil aș fi fost într-un loc rău ca părinte al fiului meu. Este ca și cum fiecare părinte trebuie să aibă un terapeut intern, pentru a-l ajuta să-și exerseze zilnic această abilitate de mentalizare.
Dar ce înseamnă un loc rău de a fi ca părinte pentru propriul copil?
– înseamnă lipsă de resurse. De orice fel. Bani, timp, energie, sănătate mintală și fizică, relații cu alți oameni, suport din partea acestor oameni. Pentru că a crește un copil echilibrat înseamnă ca tu, părintele, să ai multe resurse.
– înseamnă oboseală cronică. Venită de la supraîncărcarea în care trăim cu toții în vremurile acestea. Cu liste de To Do interminabile. Cu zile atât de pline cu nimicuri, care ne conduc către deconectare. Iar copiii plini de energie sănătoasă au nevoie de părinți plini de vitalitate, care se pot calibra la ritmul natural al copilăriei lor.
– înseamnă abuzuri asupra copilului. Prin a-l lovi, prin a țipa la el, prin a-l ignora, prin a-l înjosi, prin a-l lipsi de putere în orice mod. Și deși majoritatea părinților care încearcă parentingul conștient își încep călătoria cu sintagma “Eu nu o să-mi lovesc copilul niciodată”, se găsesc uneori în situația de a o face. Iar acest lucru se întâmplă atunci când părintele a rămas fără resurse și este obosit cronic. Nu fac parte din categoria părinților conștienți aceia care încă apelează intenționat la abuzuri de orice tip în procesul parental și care le promovează. Acestora le lipsesc câteva abilități parentale esențiale, cum ar fi empatia, compasiunea, insight-ul.
– înseamnă a fi în orice alt rol decât părinte în relația cu copilul tău. Atunci când lucrurile nu merg în relația cu fiul sau fiica ta, este pentru că fie ești și tu în rol de copil și încerci să-i fii doar prieten, tovarăș de joacă sau entertainer, fie ești în rol de profesor și vrei să-i “predai” constant lecții de a fi, fie varianta cea mai gravă, în care copilul te îngrijește pe tine, devenind adultul din relație. Iar pentru a nu ajunge în astfel de roluri, un părinte conștient trebuie să aibă în mintea sa o poveste coerentă despre propria copilărie, prin a ști ce i s-a întâmplat în fiecare an din viață (pentru că fiecare an de viață al propriului copil îi va reactiva părintelui atât rănile emoționale, cât și resursele de la aceeași vârstă a propriei copilării), prin a înțelege ce mecanisme disfuncționale a dobândit în urma evenimentelor sau situațiilor traumatice pe care le-a trăit și, mai ales, prin a putea diferenția povestea sa de viață de povestea copilului. Indeosebi din acest ultim punct, părintele se află într-un loc rău…
– însemnând că părintele îl vede pe copil ca fiind un bun personal, o ființă care-i aparține, pe care o poate modela după bunul plac și o poate dirija după propriile așteptări și proiecții. Well, dacă te afli în acest loc rău, crede-mă că se va înrăutăți pe măsură ce copilul crește, pentru că niciun copil nu aparține niciunui părinte, de fapt, iar copilul va începe să se lupte cu tine într-o formă directă sau indirectă, pentru a-și accesa identitatea proprie. Rolul părintelui este acela de a-l însoți pe copil în anii de început pentru ca acesta din urmă să se descopere pe sine, să descopere ființa unică venită pe acest Pământ cu propria misiune și lecții de învățat. Un aspect pe care l-am observat în practica mea clinică în ultimii ani este acesta: copiii generațiilor mai recente au venit și vin din ce în ce mai determinați să descopere devreme cine trebuie să devină ca oameni și ce scop au în această viață umană.
Locul acesta ultim este cel care pe mine mă entuziasmează cel mai mult: să pot descoperi alături de fiul meu căile care îl vor duce mai aproape de cine trebuie să fie și să devină el, dincolo de orice așteptare sau proiecție a mea sau a tatălui său. Însă vine (deja) și cu frustrare și nevoie de a mă autoregla permanent și a păstra abilitatea de a mă observa și de a-l diferenția pe copil de mine, în contextul în care al meu fiu, la doar 9 luni, știe clar ce vrea și ce nu vrea, se exprimă pe sine cu silabe, vocalizări intense și mișcări corporale de protest. Și părintele obosit din mine spune că-i prea devreme să facă deja tantrumuri și să știe clar ce și cum vrea, însă părintele conștient din mine se bucură pentru aceste abilități manifestate atât de clar de către Arthur. Și înțelege că povestea mea de dezvoltare este total diferită de povestea lui, pentru că nașterea lui psihică a avut loc mult mai devreme decât nașterea mea psihică. Pe tema aceasta a nașterii psihice voi mai povesti.
Sper că, dacă ai plecat în această călătorie de a deveni părinte conștient (pentru că devenim, ne formăm, nu avem cum să fim astfel de părinți în contextul în care nu am avut acest model), să ai cu tine cât mai puțini dintre factorii menționați de mine mai sus și cât mai multe resurse.
Și aici sunt curioasă: ce resurse te ajută pe tine să fii un părinte conștient?