12 idei din primele 12 luni de părințeală. Prima idee.

1. O altă ființă umană depinde total de tine

Copilul este, din primul moment al concepției și apoi al venirii pe lume, o ființă dependentă de oamenii care îl cresc și va continua să fie așa mulți ani. Așadar, dacă ești tipul de adult care nu poate susține și împlini această nevoie sănătoasă de dependență în primii ani ai copilului, atunci te setezi pentru eșec și probleme relaționale. Dacă ai principii de creștere a unui bebeluș de tipul: să fie independent de mic, să doarmă singur în camera sa, rutina creșterii copilului să nu afecteze prea mult viața de cuplu sau programul de dinainte de a avea copil, să stea într-un loc și să nu te solicite prea mult, atunci vei predispune acest copil la a dezvolta tot felul de probleme, care se vor vedea mai târziu în dezvoltarea sa, iar cel mai clar efect advers se va vedea în relația voastră de atașament. Un bebeluș crescut cu aceste principii va fi un copil care nu va avea încredere fundamentală în oameni, pentru că nu are încredere în tine, omul cel mai important din viata sa. Pentru că nu simte că îl poți susține în dependența sa normală și sănătoasă din acest prim an (și următorii 6-7, cel puțin).

Însă, dacă vei putea susține, cel puțin în primul an, dependența foarte mare a copilului de tine, în special pentru împlinirea nevoilor mari ale acestei perioade, care devin, de cele mai multe ori, principala preocupare a părinților de bebeluș, atunci relația de atașament se va crea ușor și lucrurile vor curge mai lin. Aceste nevoi din primul an ale bebelușului sunt: nevoia de siguranță emoțională și conectare, nevoia de hrănire, nevoia de adormire și somn alături de îngrijitor, nevoia de joacă și explorare (o sa povestesc despre fiecare in urmatoarele postari). Mai sunt și altele, cu siguranță, dar acestea ies în evidență pentru majoritatea părinților de bebeluș. Dacă tu, ca părinte, alături de oamenii cu care crești copilul, vei reuși să îi susții această dependență sănătoasă prin împlinirea acestor nevoi, vei contribui la construirea unor abilități de interdependență și independență sănătoasă pentru mai târziu în viață.

Relația aceasta de dependență minunată a bebelușului față de omul care îl crește îi permite să își creeze niște repere despre relația sa cu principalele elemente care îl vor defini ca viitor adult: relația cu iubirea, relația cu încrederea și siguranța în lume, relația cu mâncarea, relația cu somnul, relația cu joaca, relația cu explorarea și învățarea, relația cu munca, relația cu banii, relația cu spiritualitatea.

În experiența cu fiul meu, aceasta a fost și rămâne una dintre provocările mele cele mai mari: să îi pot susține dependența sănătoasă, în paralel cu a-i oferi spațiu pentru momentele de independență specifice abilităților sale. Și este provocator pentru că, deși am un stil de atașament securizant dobândit, după mulți ani de muncă cu mine și adus în mod conștient relații sănătoase în viața mea, atunci când nu mai am resurse — adică sunt obosită, mi-e foame/sete/somn și nu îmi pot împlini imediat aceste nevoi, sunt bolnavă fizic — regresez la stilul de atașament de bază, și anume, atașamentul evitant. Asta înseamnă că mi-e greu să stau în relații și mi-e greu să continui susținerea emoțională a altcuiva. Iar cu un bebeluș, este destul de greu să fug din rolul de principal susținător al nevoilor emoționale, pentru ca el cere aceasta satisfacere des și autentic. Nu ma pot preface ca sunt vesela si calma, pentru ca el se va conecta cu mine dincolo de aparente. Așadar, e nevoie să îmi activez cât de frecvent pot, în mod conștient, resursele și mai ales să am grijă de mine și de nevoile mele emoționale. Ceea ce face pare din munca mea zilnica de parinte, pe langa oferirea acestui spatiu pentru implinirea nevoilor fiului meu. 

Deci, pentru a susține dependența sănătoasă a unui bebeluș, este nevoie de împlinirea nevoilor sale specifice și de împlinirea nevoilor tale, ca părinte. Logic, nu? 

Sunt curioasă, însă, care sunt resursele care te ajută pe tine, dragă părinte, pentru a susține dependența sănătoasă a copilului tău, fie că este în primul an de viață sau în următorii?

Iar dacă dorești să explorezi mai mult tema aceasta a dependenței sănătoase din relația de atașament părinte-copil, găsești mai jos cateva titluri bibliografice.