Una dintre marile bucurii ale rolului de părinte, atunci când îl trăim conștient, este aceea de a-i lăsa pe copiii noștri să ne reînvețe trăirea momentului prezent.

A trăi în prezent este o super-abilitate și o super-putere în zilele noastre, pentru că suntem înconjurați de suprastimulare în aproape orice facem. Acest bombardament senzorial, cu stimuli vizuali (vezi ecrane peste tot, Netflix, social media, etc.), auditivi (vezi podcasturi, muzică cu sunete artificiale în multe dintre mediile în care funcționăm și din ce în ce mai puțin acces la sunetele naturii), gustativi (mâncare modificată și amplificată genetic, zahăr și iar zahăr), olfactivi (parfumuri în detergenți, parfumuri pe piele și pe haine), tactili (multe dintre obiectele care ne înconjoară sunt din plastic, dar mai ales hainele și jucăriile), chiar și la nivel de mișcare (mersul la sală intensiv în loc de mers în aer liber sau extrema cealaltă, lipsa mișcării și trăitul pe canapea), ne deconectează de noi înșine, de ceilalți și de mediul natural, cu adevărat util nouă.  

Iar deconectarea este boala fizică și mintală a acestui secol.

Însă, îndeosebi din rolul de părinte, aș spune că suntem norocoși pentru că avem chiar lângă noi o soluție pentru deconectare. Această soluție se găsește în starea de autenticitate, curiozitate și contact neperturbat (încă) cu simțurile copilului nostru.

În primul an de viață, lumea exterioară este descoperită de către bebeluș prin simțurile sale, iar acest proces de descoperire este magie pură. Timpul se oprește în loc în momentul în care copilul trăiește cu toate funcțiile sale psihice fiecare mică experiență de creștere.  

Astfel, arta de a fi a copilului mic poate arăta așa:  

– poate atinge și manipula obiectele din jur de mii și mii de ori, cu determinare și CURIOZITATE.  

– poate cere CONECTARE cu oamenii dragi în mod insistent, trăgând de bluza mamei sau plângând mâțâit și mieros în același timp, până când este luat în brațe, conținut emoțional și reasigurat de prezența omului drag.  

– poate privi minute în șir o plantă sau un animal, fără a încerca să le influențeze în vreun fel, singurul scop fiind acela al DESCOPERIRII.  

– poate gusta mâncare și poate exprima PLĂCERE prin toți porii atunci când o descoperă pe cea care îi place sau dezgust autentic atunci când nu îi place.  

– atunci când începe să fie mobil, poate explora mediul din jur cu cea mai mare ATENȚIE focusată, dacă mediul îi este prietenos și adaptat explorării sale.  

– și poate INSISTA și PERSEVERA în împlinirea oricărei nevoi, atunci când adulții care îl cresc îi oferă cadrul pentru acest mod sănătos de a fi în lume.

Și observi toate aceste cuvinte scrise cu litere mari. Toate acestea definesc trăiri sau comportamente specifice stării de prezență. 

Evident, copilul poate fi și el prins rapid în capcana deconectării în care sunt prinși mulți dintre adulți, dar copilul nu este „virusat” încă. Sunt unele povești din culturile africane care spun că bebelușii trăiesc la confluența dintre lumi: între lumea pământeană și lumea spirituală. Ei hotărăsc cu adevărat să rămână pe lumea pământeană dacă părinții lor o fac îndeajuns de atractivă și demnă de a rămâne în ea.

Iesind din zona miticului, unul dintre rolurile părintelui este de a-l ajuta pe copil să se nască psihic, adică de a-l ancora în lumea umană și de a-l ajuta să-și ia în stăpânire corpul și să-și activeze sinele sau starea de conștiență. Iar părintele poate face toate aceste lucruri prin crearea spațiului și a cadrului pentru ca bebelușul să experimenteze această artă de a fi.  

Frumusețea și bucuria acestui proces este aceea de a putea retrăi experiența de redescoperire a lumii și de conectare și reconectare cu propriul corp, alături de copilul nostru.  Teoria numește acest fel de a trăi „prezență conștientă”, un concept central în toate practicile de tip mindfulness.

Eu știu clar că unul dintre darurile valoroase pe care fiul meu mi le oferă zilnic este acela de a-mi reaminti să trăiesc mai mult în prezent și să mă bucur alături de el de redescoperirea lumii. Am știut că îmi va oferi aceste experiențe de prezență conștientă încă de când avea 6 săptămâni intrauterin, atunci când am aflat că sunt însărcinată. În jurul acestei perioade, într-un context terapeutic, am avut o „viziune” cu fiul meu la vârsta de 1 an și ceva, când tocmai începuse să meargă și mă trăgea de mână pentru a merge către niște iarbă proaspăt cosită și către niște tufe de flori. Îmi arăta cum voia să le mirosim împreună. Astăzi, după ce ne-am bucurat de o scenă asemănătoare în curtea unor vecini de la țară și îl asistam pe fiul meu care privea deja de câteva minute bune niște găini, cu toată curiozitatea din lume, mi-am amintit de această viziune și de darul minunat pe care copilul meu mi-l oferă încă dinainte de a se naște.

Și am simțit multă recunoștință și prezență conștientă pentru rolul de părinte și pentru facilitatorului lui, copilul meu.

Copilul tău cum îți „predă” arta de a fi?

Iar pentru resurse pe tema trăitului conștient, cu sau fără darurile din partea copiilor noștri, așa cum te-am obișnuit, găsești mai jos niște titluri bibliografice extraordinare.

P.S. Dr. Shefali te va ghida într-o cu totul altă dimensiune a stării de a fi conștient(ă).