Curs 'Managementul Cabinetului Individual de Psihologie'

Curs în două părți:

Te invit la un acest curs apărut în urma experienței mele practice ca supervizor în Psihologie Clinică și Psihoterapie, din nevoile supervizaților de informare corectă și clarificare.

Acest curs va adresa nevoile specialiștilor în sănătate mentală, cu specializări profesionale în: Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică sau Psihoterapie (indiferent de abordarea în care te-ai format) și indiferent de treapta de specializare în care te afli: supervizare, autonom, specialist sau principal, în prima parte sau a oricărui specialist în sănătate mintală, în a doua parte. Vom aborda nevoile legate de aspectele organizatorice ale managementului Cabinetului Individual de Psihologie.

În această meserie a noastră, se pare că avem nevoie de abilități din alte profesii, cum ar fi: contabilitate, secretariat, marketing, management financiar și sunt puțini aceia dintre noi care știu pașii corecți pe care îi au de parcurs, după ce își deschid cabinetul și trebuie să apeleze la cel puțin o astfel de profesie adiacentă pentru suport. De aceea, te invit la acest curs informativ, care va răspunde la majoritatea întrebărilor tale.

În formatul nou, cursul are două părți.

Andreea Neagu - foto Cristina Nichitus Roncea

Prima parte a cursului

Această parte a cursului este suținută de Andreea Abe Neagu, în care vor fi adresate următoarele teme: 

  • Branding personal- Imaginea mea în mediul profesional și Social Media
  • Managementul cabinetului: legislație în vigoare, acte necesare, registre ale cabinetului
  • Aspecte legate de competențe pentru fiecare treaptă de specializare și recomandari de practică etică
  • Informații legate de accesul la urmatoarele trepte de specializare: de la supervizare la autonom, de la autonom la specialist, de la specialist la principal
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri legate de orice aspect al gestionării cabinetului

Partea a doua a cursului

Această parte a cursului va fi prezentată de un specialist în domeniu, Adrian Cazacu, economist cu experiență de 15 ani in contabilitate si fiscalitate, cofondator Cabinet Expert Contabil Dochian și Asociații. 

Temele adresate vor fi următoarele: 

  • Aspecte legate de contabilitatea anuală: facturare, contracte, depunere declaratii, taxe , noutăți specifice din 2024
  • Noutățile legislative ale anului 2025, care vor influența și gestionarea financiară a Cabinetului Individual de Psihologie
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri legate de aspectele contabil

Participarea la curs poate avea loc în două modalități:

1. Particip la întreg cursul (între orele 09.00-12.30)

2. Particip doar la partea a doua a cursului, legată de contabilitate (intre orele 11.00-12.30)

Cine poate participa?

Prima parte a cursului este dedicată oricărui specialist în sanatate mintala care are cel puțin una dintre aceste specializari, pe una dintre treptele profesionale (Psiholog in Supervizare, Autonom, Specialist sau Principal):

-Psihologie Clinică

– Consiliere Psihologică

– Psihoterapie (indiferent de abordarea terapeutică) și are Cabinet Individual de Psihologie deschis sau urmează să-și deschidă. 

Partea a doua a cursulului este dedicată oricărui specialist în sănătate mintală, indiferent de specializare. 

Cum va avea loc învățarea?

Cursul este unul teoretic. Învățarea se va realiza prin:

  • Predare a unor informații relevante pe temele menționate
  • Întrebări și Răspunsuri pe baza informației primite
  • Răspunsuri pentru aspecte specifice din situațiile voastre clinice particulare

Dupa curs veți primi următoarele materiale: prezentare PDF și prezentare PPT, care vor include toate informațiile parcurse de-a lungul cursului.

BONUS

1. Sesiune de consultanță gratuită cu Adrian Cazacu și echipa sa (în situația în care rămân aspecte neclare în urma cursului sau dorești recomandări personalizate pentru contextul Cabinetului tău)

2. Primii 10 participanți înscriși la întreg cursul vor primi o invitație supriză la un proiect de management al Cabinetului de Psihologie, realizat de Psiholog Andreea Abe Neagu

Curs 'Managementul Cabinetului Individual de Psihologie'

Cursul va avea loc pe data de 13 decembrie 2024, între orele 9.00-12.30 (durata 3.5 ore).

Cursul va avea loc online, pe platforma ZOOM. Vei primi un link de participarea după confirmarea primită de la mine, pe email.

300 lei curs întreg
150 lei curs parțial (partea a doua a cursului, legată de contabilitate)

Plata se face în avans, cu maxim o săptămâna inainte de curs, pe baza contractului de prestari servicii semnat. Ți se va emite factura proformă pentru plată, iar în urma confirmării plății, vei primi informațiile de acces la curs. 

Trimite un email de inscriere la contact@joclapsiholog.ro, cu următoarele informații:

Nume curs:
Nume și prenume:
Adresa de email:
Număr de telefon
Specializarea profesională și treapta profesională
Mențiune: Particip la întreg cursul/particip la partea a doua a cursului
Întrebari și nevoi specifice de la curs

Numărul de participanți este limitat. Pot participa maxim 50 persoane.

Illustration of speech bubble icon

In perioada septembrie 2023-septembrie 2025, voi fi in concediu de maternitate, deci nu voi mai prelua cazuri sau supervizari.