Sunt adesea intrebata in sesiunile de consiliere parentala sau in terapiile de familie care sunt fricile normale ale copiilor, in functie de varsta pe care copilul o are. Mai jos gasiti o lista cu majoritatea fricilor/temerilor normale ale copiilor, in principalele etape de varsta:
0-3 ani: frica de separare, zgomote, cădere, animale sau insecte, folosirea oliței, baie si somn
3-6/7 ani: frica de animale si insecte, monștrii si fantome, de a se pierde, divorț, pierderea unui părinte si somn
7-11/12 ani: frica de separare, zgomote, cădere, situații noi (îndeosebi începutul scolii) si somn pentru școlarii mici, iar pentru școlarii mai mari, frica de respingere sociala, război, situații noi, hoți.
13-18/19 ani: frici de hoți, situații noi (începutul liceului), război, divorț, relații sexuale
Toate aceste frici devin anormale cand isi schimba intensitatea– persista pe perioade lungi de timp (luni, ani) si afecteaza functionarea zilnica a copilului.
Cum il ajuti pe copil sa isi autoregleze fricile?
Respecta emoțiile si fricile copilului tău.
Nu il lua peste picior pe copil daca pare coplesit de frica sa si nu ii ignora sau inhiba frica. Rolul fricii este de a ne apara de posibile pericole, declansand principalele reactii defensive (lupta, fuga sau inghetare/blocare corporala), asa ca ajuta sa intelegi ca aceste mecanisme sunt instinctuale (vin din creierul reptilian) si copilul tau isi va putea autoregla aceste raspunsuri singur, pe masura ce creste.
Întreabă copilul despre fricile sale si vorbiți despre ele.
Ajuta-l pe copil sa-si identifice fricile si reactiile instinctuale, normalizeaza-le si da-i ocazia sa le aduca la nivel constient.
Jucati-va jocuri in care copilul externalizeaza frica- o transforma intr-un personaj si o ajuta sa isi regleze reactiile impusive sau ofera-i psihoeducatie (daca este adolescent) despre cum frica are sediul in creierul bazal, iar gestionarea fricii se poate face cu ajutorul creierului superior (neocortexul). Gasiti impreuna activitati de introducere si exersare a starii de siguranta-opusul fricii.
Nu fii prea protectiv si nu-l încuraja sa evite situațiile sau lucrurile de care ii este frica.
Sustine-l pe copil in a se expune, atat cat poate, la situatiile care ii provoaca frica. Fii alaturi de acesta si reaminteste-i ca poate conta pe suportul tau si siguranta relatiei cu tine.
Nu reacționa prea exagerat, astfel încât reacția ta sa ii transmită copilul ca este grava teama sa.
Situatiile in care tie ti-e frica sau tu, ca adult reactionezi exagerat sunt acelea din care copilul invata ca daca “parintele meu vede aici un pericol, inseamna ca asa este”. Copiii urmeaza si copiaza, adesea inconstient, reactiile parintilor si le preiau ca fiind ale lor. De aceea este importanta si autoreglarea ta ca adult, a emotiilor puternice, cum este frica.