Nașterea nu ar trebui să fie o experiență solitară. Dar a mea a fost.
Conținut cu impact emoțional. Despre nevoia de sprijin uman profund în timpul nașterii.
În ultimele zile am vorbit despre trei factori esențiali care facilitează activarea „creierului de părinte” și susțin o tranziție sănătoasă către acest rol uriaș. Astăzi, vreau să vorbesc despre singurătate – pentru că ceea ce am trăit în sala de nașteri, în salon, în tăcerea postoperatorie, a fost opusul următorului factor de mediu care susține această activare:
4. Prezența unei doule la naștere
Nașterea nu ar trebui să fie o luptă dusă de una singură. Corpul și mintea noastră știu să nască – dar au nevoie de siguranță, continuitate și sprijin uman pentru ca acest proces profund emoțional și fiziologic să aibă loc în condiții optime. Doula este acea persoană de încredere, empatică și bine pregătită, care nu are un rol medical, ci un rol de susținere emoțională, fizică și informațională în timpul nașterii.
- Este o femeie care nu te „tratează”, ci te însoțește.
- Nu ia decizii pentru tine, dar îți amintește de alegerile tale.
- Nu îți spune cum să naști, dar îți ține spațiul ca TU să poți naște.
În cazul meu, am lucrat începând din a doua parte a sarcinii cu o specialistă minunată din România, cu formare solidă, inclusiv în rolul de doula. M-a sprijinit cu:
- sesiuni de pregătire teoretică
- suport emoțional profund
- mișcare prenatală (inclusiv yoga și Spinning Babies) într-un cadru online blând și sigur
Mi-a fost sprijin, voce de încredere și conținere. Însă, cu toate acestea, am ales să nu o fie prezentă la naștere. De ce? Pentru că aveam încredere oarbă în doctorița mea. Aveam un plan clar: naștere naturală și doar în caz de risc, cezariană. Și pentru că, oricum spitalul privat în care am născut încă nu are această politică de a colabora cu doule. Doar că… planul s-a schimbat. Brusc. Iar doula mea a fost singura voce care, în acele momente, mi-a propus alternative în ultima săptămână de sarcină și înainte de naștere:
– să refuz cezariana programată
– să cer să plec acasă și să las travaliul să își urmeze cursul acolo
Am vorbit cu ea în scris, în ziua nașterii. Am simțit susținerea ei, chiar dacă fizic nu era acolo. Și știu că dacă aș fi avut-o lângă mine în acele ore, tot ce s-a întâmplat ar fi fost, poate, diferit. Sau măcar mai puțin dureros.
Pentru mine, doula reprezintă neocortexul mamei în travaliu – adică partea de gândire, decizie și logică, care în mod natural se dezactivează pentru a lăsa loc creierului bazal și limbic să conducă procesul fiziologic al nașterii. În travaliu, nu mai ești „tu” cea rațională. Devii un animal ancestral care știe cum să nască. Dar ai nevoie de cineva care să țină spațiul emoțional și spiritual pentru această transformare. Cineva care știe ce se întâmplă și îți amintește că ești în siguranță.
În vremurile de altădată, femeile erau înconjurate de alte femei. Mame, surori, moașe, prietene. Comunitatea era acolo. Astăzi, doula reprezintă acea comunitate pierdută. Ea e martora, susținătoarea, ancora ta.
Recomandarea mea pentru resurse de astăzi este simplă: dacă te pregătești să naști, caută o doula. O femeie bine pregătită, caldă și empatică. Chiar dacă nu va fi prezentă fizic în ziua nașterii, construcția relației cu ea te va susține enorm. Uneori, investița financiară în acest tip de suport poate fi mai benefică decât investița în planuri de naștere complexe, dar medicalizate (în situațiile în care nu prezinți niciun risc medical).
Am primit deja căteva recomandări la postările anterioare de pe Facebook pe această temă și mai poți accesa Asociația Doula România.
Mâine îți voi povesti despre ultimul factor de mediu din această serie. Unul care uneori se pierde chiar în ultima clipă înainte de naștere și care reprezintă baza gestionării celorlați factori.
Dacă ai avut o doula la naștere sau ești una, lasă-mi un gând în comentarii. Iar dacă ai simțit singurătatea despre care am vorbit aici, îți las și ție spațiu să împărtășești.
Cu respect și recunoștință pentru toate femeile care ne însoțesc,
Andreea
