Un copil de școală care se împiedică frecvent, pare să depună mult efort pentru a-și menține postura la masă sau obosește repede atunci când scrie poate ajunge la evaluare din motive foarte diferite. Un alt copil poate evita anumite activități motorii, poate avea dificultăți de echilibru sau poate părea mai puțin coordonat decât copiii de aceeași vârstă. Iar în alte situații, părinții ajung să citească despre reflexele primitive pornind de la dificultăți de atenție, agitație sau particularități senzoriale.
În toate aceste situații, întrebarea despre reflexele primitive poate avea sens. Valoarea ei crește atunci când o așezăm în contextul întregii dezvoltări a copilului.
Ce ne poate face să explorăm această zonă?
Pe măsură ce sistemul nervos se maturizează, răspunsurile reflexe timpurii se integrează progresiv, iar copilul dobândește un control tot mai voluntar și mai complex asupra corpului său.
Uneori, în evaluarea unui copil mai mare pot fi observate răspunsuri asociate unor reflexe primitive care continuă să fie active într-o anumită măsură. Specialistul va fi interesat mai ales de felul în care această informație se întâlnește cu ceea ce observă în dezvoltarea și funcționarea copilului.
Evaluarea poate deveni relevantă atunci când apar dificultăți persistente în zone precum:
- coordonarea motorie – copilului îi este dificil să coordoneze mișcări complexe sau activități care implică mai multe părți ale corpului;
- echilibrul – activitățile care presupun menținerea stabilității sau schimbarea poziției corpului sunt mai dificile;
- postura – copilul depune mult efort pentru a-și menține corpul într-o poziție stabilă sau își schimbă frecvent poziția;
- motricitatea fină – scrisul, desenul, decupatul, folosirea tacâmurilor sau alte activități fine solicită mult efort;
- organizarea mișcării – copilului îi este dificil să planifice și să execute fluent anumite secvențe motorii;
- coordonarea bilaterală – activitățile în care cele două părți ale corpului trebuie să lucreze împreună pot fi mai solicitante.
Prezența uneia dintre aceste dificultăți poate orienta evaluarea către mai multe ipoteze, iar reflexele primitive pot reprezenta una dintre dimensiunile explorate.
Dar dacă observăm agitație, dificultăți de atenție sau sensibilități senzoriale?
Aici este una dintre zonele în care cred că avem nevoie de cea mai multă prudență. În ultimii ani, reflexele primitive au devenit tot mai prezente în materialele online despre ADHD, autism, dificultăți de învățare, anxietate, procesare senzorială sau reglare emoțională. Uneori, liste foarte largi de comportamente sunt prezentate ca semne ale unui anumit reflex „neintegrat”.
În practica clinică, același comportament poate apărea din motive diferite. Un copil care se mișcă foarte mult poate căuta stimulare vestibulară sau proprioceptivă, poate avea dificultăți de atenție, poate încerca să se regleze prin mișcare, poate fi obosit, anxios sau suprasolicitat. Un copil căruia îi este greu să stea la masă poate avea dificultăți posturale, poate avea nevoie de mișcare, poate întâmpina dificultăți în sarcina pe care o are de făcut sau poate exista o combinație între mai mulți factori.
De aceea, atunci când apar dificultăți senzoriale, atenționale, emoționale sau comportamentale, evaluarea reflexelor poate completa explorarea, în funcție de istoricul și tabloul copilului. Informația obținută capătă sens alături de celelalte date ale evaluării.
Evaluăm copilul, nu un reflex izolat. Acesta este probabil reperul pe care l-aș păstra cel mai aproape atunci când un părinte se întreabă dacă ar trebui să îi evalueze copilului reflexele primitive.
Scopul evaluării este să înțelegem mai bine funcționarea copilului.
Atunci când există dificultăți de coordonare, postură sau organizare motorie, o evaluare complexă poate include dezvoltarea motorie grosieră și fină, echilibrul, coordonarea bilaterală, procesarea senzorială, planificarea motorie și alte elemente relevante pentru situația copilului. În funcție de dificultățile pentru care copilul ajunge la evaluare, pot deveni relevante și atenția și funcțiile executive, limbajul, învățarea, somnul, istoricul medical, dezvoltarea emoțională și relațională sau contextul familial și educațional. Reflexele primitive își găsesc locul în această hartă mai largă.
Contează și vârsta copilului
Da, iar sensul evaluării se schimbă odată cu dezvoltarea.
În primul an de viață, prezența și evoluția reflexelor fac parte din urmărirea dezvoltării neurologice și motorii a bebelușului. Pediatrul și alți specialiști care urmăresc dezvoltarea copilului pot observa aceste răspunsuri în cadrul examinării.
La copilul mic, dezvoltarea motorie este foarte dinamică. Mersul, echilibrul, coordonarea, manipularea obiectelor și controlul corpului continuă să se organizeze, astfel încât observațiile trebuie interpretate în raport cu etapa de dezvoltare.
La preșcolar și școlar, evaluarea poate deveni relevantă atunci când există dificultăți persistente de coordonare, postură, echilibru, motricitate fină sau organizare a mișcării care influențează activitățile cotidiene.
La adolescent, explorarea acestei dimensiuni poate avea sens în anumite situații clinice, mai ales atunci când există un istoric persistent de dificultăți motorii sau funcționale. Cu cât copilul este mai mare, cu atât devine mai important să înțelegem relevanța observațiilor pentru funcționarea lui actuală.
Ce înseamnă, de fapt, că o dificultate este „persistentă”?
Un comportament observat într-o singură situație ne spune foarte puțin despre dezvoltarea copilului. Mult mai utile sunt tiparele. Putem urmări dacă dificultatea apare de-a lungul timpului, dacă se manifestă în mai multe contexte și dacă influențează activitățile importante pentru copil.
De exemplu, ne poate interesa dacă dificultățile motorii apar atât în parc, cât și la sport sau la școală; dacă efortul postural influențează scrisul și lucrul la masă; dacă problemele de coordonare îl fac pe copil să evite activități la care și-ar dori să participe.
Astfel, trecem de la întrebarea „observ acest semn?” la o imagine mult mai relevantă clinic: cum funcționează copilul în viața lui de zi cu zi?
Cine poate evalua reflexele primitive?
Alegerea specialistului depinde de vârsta copilului, motivul evaluării și dificultățile observate. În funcție de situație, procesul poate implica pediatrul, neurologul pediatru, medicul de recuperare, kinetoterapeutul/fizioterapeutul, terapeutul ocupațional sau alți profesioniști cu pregătire relevantă în dezvoltarea neuro-motorie.
Mai important decât simpla aplicare a unor teste este ca specialistul să poată integra ceea ce observă în dezvoltarea globală a copilului și să explice familiei ce semnificație au rezultatele pentru funcționarea concretă a copilului. O evaluare utilă ar trebui să ne lase cu o imagine mai clară asupra copilului: ce îi este ușor, unde depune mai mult efort, ce factori contribuie la dificultățile sale și ce tip de sprijin ar putea avea sens.
Ce facem dacă evaluarea arată persistența unor reflexe?
Rezultatul evaluării reprezintă începutul unui proces de înțelegere. Specialistul poate analiza dacă observațiile au relevanță funcțională, cu ce alte dificultăți se asociază și care sunt obiectivele importante pentru copil și familie. De aici poate fi construit un plan de intervenție orientat către nevoile reale ale copilului.
Acesta este un punct important deoarece există mai multe metode care afirmă că lucrează asupra „integrării reflexelor”, iar nivelul dovezilor științifice diferă între ele. Alegerea intervenției merită făcută în funcție de evaluare, obiective funcționale și dovezile disponibile pentru metoda propusă.
Vom explora separat această temă în articolul „Funcționează intervențiile pentru integrarea reflexelor primitive?”
Când aș cere o evaluare?
Aș lua în considerare o evaluare atunci când observ că anumite dificultăți motorii sau posturale persistă, apar în mai multe contexte și încep să influențeze participarea copilului la activitățile importante pentru el.
Aș privi mai ales spre funcționare: îi este greu să participe la jocurile celorlalți copii? Evită activitățile motorii? Scrisul îi solicită foarte mult corpul? Îi este dificil să își organizeze mișcările? Observă și educatorii, profesorii sau alți adulți aceleași dificultăți? Aceste informații îi oferă specialistului un punct de plecare mult mai valoros decât încercarea de a identifica acasă un anumit reflex.
Evaluarea ne ajută să construim o hartă mai bună a copilului. Reflexele primitive pot fi una dintre piesele acestei hărți, iar sensul lor se conturează în relație cu întregul traseu de dezvoltare.