Am creat un instrument de screening al celor patru profiluri senzoriale descrise de Winnie Dunn, care poate ajuta părintele să se orienteze în funcționarea copilului. Îl poți descărca de AICI.
Însă, pentru a înțelege mai bine ceea de înseamnă evaluarea profilului senzorial, ofer detalii mai jos, pe care te rog să le parcurgi.
Evaluarea profilului senzorial presupune mai mult decât completarea unui chestionar și are sens atunci când informația obținută este pusă în legătură cu viața reală a copilului. Un proces serios de evaluare urmărește felul în care copilul răspunde stimulilor din viața de zi cu zi, modul în care aceste răspunsuri îi influențează participarea la joacă, activitățile de acasă, grădiniță sau școală și situațiile concrete în care sistemul lui nervos pare să fie suprasolicitat sau să aibă nevoie de mai multă stimulare.
Unul dintre cele mai cunoscute instrumente folosite internațional este Sensory Profile 2, dezvoltat de Winnie Dunn și publicat de Pearson.
Sensory Profile 2
Instrumentul cuprinde formulare adaptate diferitelor etape de vârstă și contexte, inclusiv variante completate de părinte și de cadrul didactic. Scopul lui este documentarea tiparelor de procesare senzorială ale copilului și a felului în care acestea influențează participarea lui acasă, la școală și în comunitate.
În România este importantă o precizare: Sensory Profile 2 nu are în prezent norme românești publicate și o versiune standardizată și validată psihometric pe populația românească în materialele pe care le-am consultat pentru această resursă. Există specialiști care utilizează versiuni traduse sau adaptate, care pot aduce informații clinice utile, însă adaptarea lingvistică și validarea psihometrică sunt lucruri diferite.
Din acest motiv, scorurile obținute au nevoie de o interpretare prudentă și de integrarea lor cu informațiile provenite din interviul cu părinții, observația directă a copilului, istoricul dezvoltării și funcționarea lui în mai multe medii.
Cum arată o evaluare mai amplă?
Un chestionar poate organiza foarte bine informațiile pe care părintele și cadrul didactic le au deja despre copil. Observația directă adaugă însă o altă perspectivă: felul în care copilul se mișcă, explorează, răspunde la atingere, mișcare, sunete sau alte experiențe senzoriale și modul în care aceste răspunsuri îi influențează participarea.
La fel de important este istoricul dezvoltării. Specialistul are nevoie să înțeleagă cum s-a dezvoltat copilul, când au apărut dificultățile, în ce contexte sunt mai evidente și cum arată o zi obișnuită pentru el. Evaluarea devine astfel o combinație între informația oferită de familie și de ceilalți adulți importanți, instrumentele standardizate sau structurate disponibile, observația clinică și funcționarea copilului în viața cotidiană.
În situațiile în care apar și alte dificultăți de dezvoltare, evaluarea poate avea nevoie de o perspectivă interdisciplinară, care să includă, în funcție de copil, psihologul, terapeutul ocupațional, kinetoterapeutul, logopedul, medicul sau alți specialiști.
Ce aș urmări atunci când aleg un specialist
Pentru mine, este important ca evaluarea să depășească o listă de comportamente și recomandarea unei „diete senzoriale” generale. Aș căuta un specialist care:
- are formare specifică în evaluarea procesării și integrării senzoriale;
- observă copilul în activități funcționale și de joacă;
- discută amplu cu părintele despre istoricul de dezvoltare și viața cotidiană;
- poate explica diferența dintre sensibilitate, evitare, căutare și înregistrare redusă;
- privește rezultatele în contextul întregii dezvoltări a copilului;
- formulează obiective concrete, legate de participare și autonomie;
- colaborează, când este necesar, cu psihologul, medicul, kinetoterapeutul, logopedul, cadrul didactic sau alți specialiști.
Înainte de programare, aș întreba și ce instrumente sunt folosite, dacă acestea au norme pentru populația din care face parte copilul, cum sunt interpretate limitele instrumentului și prin ce alte metode sunt verificate concluziile.
Câțiva specialiști și câteva centre a căror activitate o urmăresc
În România există tot mai mulți profesioniști care se formează în acest domeniu și mă bucur să văd că evaluarea senzorială începe să fie privită și dincolo de diagnosticele de neurodezvoltare.
În București urmăresc activitatea Senzo-Nest, dezvoltat de Georgiana Averchi, unde sunt prezentate servicii de evaluare senzorială și a reflexelor primare, alături de intervenții de integrare senzorială.
În Bacău urmăresc de mai mulți ani activitatea Ramonei Stanciu în terapia de integrare senzorială, inclusiv materialele educaționale pe care le publică și activitatea sa de formare și mentorat în acest domeniu.
În București, principala mea recomandare rămâne Centrul Aspera, inclusiv pentru abordarea integrării senzoriale într-un cadru mai amplu. Echipa include terapeuți ocupaționali și kinetoterapeuți cu pregătire specifică, iar serviciile prezentate includ evaluarea și intervenția senzorial-motorie și terapia de integrare senzorială.
Aceste recomandări pornesc din activitatea profesională pe care o urmăresc sau din colaborarea directă și reprezintă câteva repere dintre serviciile disponibile în România.
Ce ar trebui să rămână după evaluare?
Pentru mine, aceasta este partea cea mai importantă. La finalul unei evaluări, părintele are nevoie să înțeleagă mai bine copilul: ce îl suprasolicită, ce tip de stimulare caută, în ce condiții funcționează mai bine și ce modificări realiste pot fi făcute acasă, la grădiniță sau la școală.
Rezultatele devin cu adevărat utile atunci când se transformă în repere concrete pentru viața copilului: cum poate participa mai ușor la activități, ce îl ajută să se regleze, ce ajustări ale mediului sunt potrivite și ce abilități merită susținute în continuare.
Evaluarea ne oferă o hartă mai detaliată a felului în care copilul trăiește lumea senzorială și ne ajută să construim în jurul lui condiții care susțin participarea, autonomia și dezvoltarea.