Săptămâna în care am vorbit prima dată mai mult despre temperament în comunitatea mea a pornit de la o idee pe care o întâlnesc frecvent și în cabinet: atunci când încercăm să înțelegem comportamentul unui copil, este important să ne uităm nu doar la ceea ce face părintele, ci și la cine este copilul.
Temperamentul este unul dintre factorii care influențează felul în care copilul simte, reacționează și se adaptează la lumea din jurul lui. Iar atunci când părinții încep să înțeleagă aceste particularități, văd adesea o schimbare importantă în felul în care își privesc copilul. Comportamente interpretate anterior drept încăpățânare, rea-voință, lipsă de limite sau exagerare pot începe să capete un sens diferit.
Asta nu înseamnă că limitele, educația sau dezvoltarea autoreglării nu mai sunt importante. Înseamnă că nu toți copiii au nevoie de același drum pentru a ajunge în același loc.
Și mai înseamnă ceva: pentru a înțelege dificultățile care apar între părinte și copil, uneori nu este suficient să explorăm temperamentul copilului. Avem nevoie să ne uităm și la temperamentul adultului.
Ce înseamnă Goodness of Fit?
Unul dintre conceptele mele preferate din psihologia dezvoltării este Goodness of Fit, concept asociat lucrărilor clasice ale lui Alexander Thomas și Stella Chess. În limba română, îl putem traduce prin potrivire temperamentală, deși sensul său este puțin mai larg: descrie felul în care particularitățile copilului se întâlnesc cu caracteristicile, așteptările și cerințele mediului în care acesta crește.
În relația părinte–copil, putem folosi această perspectivă pentru a explora cum se întâlnește temperamentul copilului cu temperamentul și răspunsurile părintelui.
Este o schimbare de perspectivă importantă. În loc să căutăm exclusiv ce este „dificil” la copil sau ce face „greșit” părintele, începem să privim ceea ce se întâmplă între ei. Uneori, două particularități se întâlnesc foarte ușor. Alteori, diferențele dintre ele cer mult mai multă adaptare.
O potrivire bună nu înseamnă să semănăm
Când auzim cuvântul „potrivire”, ne putem imagina că un părinte și un copil care seamănă temperamental vor avea automat o relație mai ușoară. Lucrurile sunt însă mai complexe.
Un părinte foarte organizat poate avea un copil spontan. Un copil foarte sensibil poate avea un părinte energic și expresiv. Un copil care are nevoie de mult timp pentru adaptare poate avea un părinte care ia decizii repede și iubește schimbarea. Un copil foarte activ poate avea un părinte care preferă liniștea și un ritm mai lent.
Aceste diferențe nu reprezintă, prin ele însele, o problemă. Mai important este ce facem cu ele.
Dacă părintele poate observa că nevoia copilului de timp nu este opoziție, că intensitatea lui nu este dramatizare sau că nivelul ridicat de activitate nu este neapărat lipsă de disciplină, răspunsul adultului se poate schimba. Copilul rămâne același copil, însă mediul începe să îi răspundă mai adecvat.
În acest sens, Goodness of Fit nu descrie cât de asemănători sunt părintele și copilul, ci cât de bine poate mediul să țină cont de particularitățile copilului și, în același timp, să îl ajute să se dezvolte. Uneori asemănările ne ajută. Alteori ne provoacă.
Nici asemănarea temperamentală nu garantează că lucrurile vor fi simple.
Un părinte și un copil foarte activi se pot bucura împreună de mișcare, explorare și spontaneitate, iar ritmul lor comun poate face relația foarte ușoară în multe situații. Dar același nivel ridicat de activitate poate face dificilă încetinirea, organizarea sau trecerea către momentele de liniște.
În același fel, un părinte și un copil cu reacții emoționale intense se pot înțelege foarte bine pentru că experiența emoțională a celuilalt le este familiară. În momentele de conflict, însă, intensitatea unuia o poate amplifica rapid pe a celuilalt.
Uneori diferențele sunt cele care creează echilibru. Alteori, tocmai ele devin sursa conflictului.
De aceea, întrebarea utilă nu este: „Semănăm sau suntem diferiți?” ci: „Ce se întâmplă între noi atunci când aceste caracteristici se întâlnesc?”
Când privim copilul prin propriile noastre lentile
Aici apare una dintre cele mai interesante părți ale lucrului cu părinții. Fiecare dintre noi are un anumit mod de a funcționa și, pentru că trăim în interiorul lui de foarte mult timp, ni se poate părea firesc. Uneori ajungem să evaluăm comportamentul copilului pornind de la ceea ce ar fi ușor, logic sau confortabil pentru noi.
Un părinte care se adaptează foarte repede poate avea dificultăți în a înțelege de ce copilul are nevoie de zile pentru a se obișnui cu o schimbare. Un părinte sociabil poate interpreta retragerea copilului drept nesiguranță și poate încerca să îl împingă prea repede spre interacțiune. Un adult foarte ordonat și predictibil poate trăi spontaneitatea copilului ca dezorganizare, iar un părinte care tolerează ușor stimularea poate să nu observe cât de solicitant este un mediu aglomerat pentru copil.
În aceste momente, provocarea nu vine doar din temperamentul copilului, ci din întâlnirea dintre două moduri diferite de a experimenta lumea.
Conștientizarea acestei diferențe poate produce unul dintre acele momente de tipul: „Aha… acum înțeleg de ce ne este atât de greu tocmai în situațiile acestea.”
Potrivirea nu înseamnă să construim lumea în jurul temperamentului copilului
Există și un echilibru important de păstrat. A ține cont de temperamentul copilului nu înseamnă să eliminăm din viața lui toate situațiile care îi sunt dificile sau să adaptăm permanent întreaga familie în jurul preferințelor sale.
Un copil care se adaptează mai greu are în continuare nevoie să învețe să traverseze schimbarea. Un copil cu reacții intense are nevoie să își dezvolte treptat capacitatea de reglare. Un copil prudent are nevoie și de oportunități de explorare, iar un copil foarte activ va avea nevoie, pe măsură ce crește, să poată funcționa și în contexte care presupun perioade de liniște și concentrare. Diferența este felul în care îl ajutăm să ajungă acolo.
Pentru copilul care are nevoie de predictibilitate, putem anticipa schimbarea. Pentru copilul prudent, putem oferi timp pentru observare înainte de participare. Pentru copilul foarte intens, putem începe cu coreglarea și putem construi treptat capacitatea de a rămâne cu emoția. Pentru copilul foarte activ, putem integra mișcarea în viața lui și, în paralel, putem exersa gradual momentele care presupun încetinire.
În felul acesta, adaptarea nu presupune să renunțăm la obiectivele de dezvoltare, ci să găsim drumul potrivit pentru copilul pe care îl avem în față.
Dar și părintele contează
Când vorbim despre potrivire, există riscul ca întreaga responsabilitate să ajungă din nou la părinte: dacă înțelege suficient, dacă se adaptează suficient, dacă răspunde suficient de bine, relația ar trebui să funcționeze.
Eu cred că avem nevoie să păstrăm în ecuație și realitatea adultului. Părintele are propriul temperament, propriile nevoi, propriile limite și propria istorie. Un adult sensibil la zgomot poate fi realmente suprasolicitat de un copil care caută permanent mișcare și stimulare. Un părinte care are nevoie de predictibilitate poate resimți foarte intens haosul cotidian al unui copil spontan. Iar un adult care are el însuși reacții emoționale puternice poate avea nevoie de multă muncă de autoreglare pentru a putea rămâne disponibil atunci când copilul devine intens.
De aceea, explorarea potrivirii temperamentale nu este despre a descoperi cine trebuie să se schimbe. Este despre a vedea mai clar ce aduce fiecare în relație și unde apar punctele care solicită mai multă conștientizare, flexibilitate și reglare.
De la „Ce este în neregulă?” la „Ce se întâmplă între noi?”
Aceasta este, pentru mine, una dintre cele mai valoroase contribuții ale conceptului de Goodness of Fit. Ne ajută să mutăm întrebarea de la copilul privit izolat către relația dintre copil și mediul său.
În loc să ne întrebăm doar: „De ce este copilul meu atât de dificil în situația aceasta?” putem începe să explorăm:
- „Ce caracteristică a copilului apare aici?”
- „Ce se activează în mine atunci când apare?”
- „Unde ne asemănăm și unde suntem foarte diferiți?”
- „Care dintre aceste diferențe ne ajută și care ajung uneori să genereze conflicte?”
- „Ce pot ajusta în răspunsul meu fără să pierd din vedere ceea ce are copilul nevoie să învețe?”
Uneori, conștientizarea începe cu câteva întrebări potrivite. Iar când înțelegem mai bine ceea ce se întâmplă între noi, avem și mai multe posibilități de a răspunde diferit.
Instrument asociat– Chestionarul de potrivire temperamentală părinte–copil
Pornind de la conceptul de Goodness of Fit și din experiența acumulată în lucrul cu familiile, am construit un instrument care îi ajută pe părinți să reflecteze asupra felului în care propriile particularități temperamentale se întâlnesc cu cele ale copilului.
Chestionarul este un instrument de psihoeducație și reflecție, nu un instrument de evaluare psihologică și nu oferă un diagnostic. El te ajută să observi unde vă asemănați, unde sunteți diferiți și care dintre aceste întâlniri devin uneori surse de tensiune în relația dintre voi. Îl găsești în secțiunea Instrumente de evaluare.