„Nu stă locului nicio clipă.”
„Își pune mâinile la urechi când intrăm într-un loc aglomerat.”
„Trebuie să îi spun de zece ori până mă aude.”
„Nu vrea să meargă la petreceri.”
„Mănâncă doar câteva alimente.”
„Nu suportă anumite haine.”
Fiecare dintre aceste comportamente poate atrage repede o explicație. Copilul este hiperactiv. Este anxios. Este foarte sensibil. Este mofturos. Poate are ADHD. Poate este autist. Poate are pur și simplu un temperament mai dificil. Uneori, însă, același comportament poate apărea din motive foarte diferite. Iar alteori, mai multe explicații pot fi adevărate în același timp.
Înțelegerea profilului senzorial ne oferă o lentilă suplimentară prin care putem privi comportamentul copilului, însă valoarea acestei lentile apare tocmai atunci când nu încercăm să explicăm totul prin ea. Un comportament nu ne spune singur de ce apare
Să luăm un copil care aleargă foarte mult, se cațără, sare pe canapea, atinge obiectele din jur și pare să aibă dificultăți în a rămâne așezat. Din perspectiva profilului senzorial, am putea observa un copil care caută activ stimulare. Mișcarea, presiunea, atingerea și experiențele intense îi pot oferi informația senzorială de care sistemul lui nervos are nevoie. Dar faptul că un copil se mișcă foarte mult nu este suficient pentru a concluziona că avem în față un profil senzorial căutător. Și, în aceeași măsură, nu este suficient pentru a spune că are ADHD.
În postarea ta mea din social media despre profilul căutător apare exact această întrebare a părinților — „Oare este hiperactiv?” — și distincția importantă că uneori poate exista ADHD, în timp ce în alte situații comportamentul poate avea legătură cu nevoia copilului de stimulare senzorială. De aceea avem nevoie să privim tiparul mai larg de funcționare, nu un comportament izolat.
Căutare senzorială sau ADHD?
Unele manifestări se pot asemăna la suprafață. Un copil cu un profil senzorial căutător poate avea nevoie de foarte multă mișcare, poate atinge frecvent obiectele și oamenii, poate prefera jocurile fizice intense și poate părea permanent în căutarea unei experiențe noi.
Un copil cu ADHD poate manifesta, de asemenea, hiperactivitate și dificultăți de a rămâne așezat, iar în funcționarea lui pot apărea și dificultăți persistente de atenție și/sau impulsivitate, cu impact în mai multe contexte ale vieții.
Dar acestea nu sunt categorii care se exclud reciproc. Un copil cu ADHD poate avea și particularități senzoriale.
De aceea întrebarea clinică nu este pur și simplu: „Este senzorial sau este ADHD?” Mai util este să ne întrebăm ce tipare apar, în ce contexte, de când sunt prezente, cât de persistente sunt și cum influențează funcționarea copilului.
Înregistrare redusă sau dificultăți de atenție?
O altă suprapunere apare în cazul copiilor care par că nu aud ceea ce le spunem. Părintele poate descrie situația astfel: „Trebuie să îi spun de zece ori până mă aude.” Copilul pare absorbit de ceea ce face, nu răspunde când este strigat, are nevoie ca cerințele să îi fie repetate sau pare adesea „cu gândurile în altă parte”. Sunt chiar exemplele pe care le-ai folosit în materialul despre înregistrarea redusă.
Din perspectivă senzorială, ne putem întreba dacă anumite informații sunt suficient de evidente pentru a fi înregistrate de sistemul nervos al copilului. Dar pot exista și alte explicații: atenția poate fi captată puternic de o activitate, pot exista dificultăți atenționale, oboseală, suprasolicitare sau alte particularități de dezvoltare.
De aceea, înainte să ajungem la concluzia „mă ignoră”, merită să verificăm mai întâi dacă mesajul nostru a ajuns la copil. Iar dacă tiparul este persistent și îi afectează funcționarea în mai multe contexte, merită să explorăm mai departe explicația. Comportamentele pot avea legătură cu procesarea senzorială, dar dificultățile de atenție și alte explicații trebuie luate în calcul.
Evitare senzorială sau anxietate?
Un copil refuză să intre la o petrecere. Nu vrea la locul de joacă. Evită anumite spații aglomerate și protestează înaintea unor activități noi. Din exterior, comportamentul poate părea anxios. Și poate fi. Dar uneori merită să explorăm și experiența senzorială a copilului.
Ce se află în locul respectiv? Muzică puternică? Mulți copii care se mișcă imprevizibil? Lumini? Mirosuri? Atingeri neașteptate? O cantitate foarte mare de informație care ajunge simultan la copil?
Pentru un copil care înregistrează rapid stimularea și încearcă activ să o controleze, evitarea poate fi o modalitate de a reduce cantitatea de informație senzorială.
În anxietate, evitarea poate avea alte funcții, legate de anticiparea pericolului, incertitudine sau teamă. Iar cele două se pot influența reciproc. Dacă un copil a trăit în mod repetat experiențe de suprasolicitare într-un anumit mediu, este firesc să înceapă să anticipeze că acel mediu va fi dificil. Din nou, nu avem nevoie să alegem repede între două etichete. Avem nevoie să înțelegem ce anume face experiența dificilă pentru acest copil.
Sensibilitate senzorială sau temperament?
Aici diferențierea devine și mai subtilă, pentru că temperamentul și procesarea senzorială descriu aspecte diferite ale funcționării copilului, dar unele manifestări observabile se pot intersecta. În modelul temperamentului, pragul de sensibilitate descrie cât de ușor observă copilul anumite schimbări sau stimuli. În modelul senzorial Dunn, răspunsul la informația senzorială este analizat prin relația dintre pragul neurologic și strategiile de răspuns ale persoanei.
În viața de zi cu zi, părintele nu are nevoie să decidă singur că un anumit comportament „aparține” uneia dintre teorii. Poate observa mai simplu: Ce îl deranjează? Cât de repede observă? Ce face când observă? Încearcă să plece? Devine iritabil? Se apropie de părinte? Caută să controleze mediul? Cât timp are nevoie pentru a reveni? Temperamentul și profilul senzorial pot deveni astfel două lentile complementare prin care încercăm să înțelegem același copil.
Dar autismul?
Particularitățile senzoriale sunt foarte relevante și în autism, iar uneori chiar ele sunt cele care îi determină pe părinți să caute inițial ajutor: copilul poate avea reacții neobișnuit de intense la anumite sunete sau texturi, poate căuta anumite senzații în mod repetitiv sau poate răspunde diferit la informațiile senzoriale din mediu.
Dar un profil senzorial nu este echivalent cu autismul. Pentru a înțelege dacă este necesară o evaluare pentru autism, specialistul va privi dezvoltarea copilului mult mai larg, inclusiv comunicarea și interacțiunea socială, comportamentele și interesele repetitive sau restrictive, istoricul dezvoltării și felul în care particularitățile observate se manifestă în contexte diferite. A avea sensibilități senzoriale, a căuta multă mișcare sau a evita anumite texturi nu este suficient, de unul singur, pentru o astfel de concluzie.
Uneori explicațiile coexistă
Poate cea mai importantă idee este aceasta. Avem tendința de a căuta o singură cauză: „Este senzorial sau este anxietate?” „Este temperament sau ADHD?” „Este profil senzorial sau autism?” Dezvoltarea copilului este însă mai complexă.
Un copil poate avea ADHD și poate căuta foarte multă stimulare senzorială. Un copil autist poate avea un profil senzorial foarte particular. Un copil cu un temperament caracterizat prin sensibilitate crescută poate avea și anumite particularități de procesare senzorială. Iar experiențele repetate de suprasolicitare pot contribui la apariția anticipării și evitării.
Tocmai de aceea, în articolul meu despre evaluare subliniez că profilul senzorial nu reprezintă în sine un diagnostic și nu înlocuiește evaluarea diferențială atunci când există suspiciuni legate de atenție, anxietate, dezvoltare motorie, autism, ADHD sau alte dificultăți.
Ce poate observa părintele?
Părintele nu trebuie să facă diagnosticul diferențial acasă. Poate însă aduce specialistului informații foarte valoroase. Mai util decât să încercăm să stabilim imediat ce are copilul este să observăm cât mai concret ce se întâmplă.
De exemplu:
- Copilul își acoperă urechile → la ce sunete?
- Refuză haine → ce materiale, cusături sau croieli îl deranjează?
- Aleargă permanent → în ce contexte caută mai multă mișcare și ce se întâmplă după ce o primește?
- Nu răspunde când este strigat → se întâmplă în toate situațiile sau mai ales când este foarte concentrat ori mediul este aglomerat?
- Refuză petrecerile → ce parte a experienței pare cea mai dificilă?
- Mănâncă puține alimente → este vorba despre gust, miros, textură, temperatură, predictibilitate, teamă sau există și alte dificultăți?
Aceste observații ne oferă mult mai multă informație decât o etichetă.
Când merită să explorăm mai departe?
Particularitățile senzoriale există într-o anumită măsură la fiecare dintre noi. Nu orice preferință, sensibilitate sau nevoie de mișcare necesită evaluare. Devine însă important să explorăm mai atent atunci când observăm că aceste particularități afectează în mod repetat participarea copilului la viața de zi cu zi: mesele devin foarte dificile, îmbrăcarea provoacă frecvent crize, copilul nu poate participa la activitățile de la grădiniță sau școală, evită multe contexte, este frecvent copleșit de mediul înconjurător sau nevoia de stimulare interferează semnificativ cu funcționarea lui.
În acel moment, unghiul din care ne uitam la copil nu mai este doar „Ce profil are?”, ci: „Ce anume îi face viața mai dificilă și de ce fel de sprijin are nevoie?” O evaluare bună ar trebui să ne ajute tocmai aici: să înțelegem ce îl suprasolicită, ce stimulare caută, în ce condiții funcționează mai bine și ce ajustări realiste pot fi făcute în mediile lui cotidiene
Profilul senzorial poate fi una dintre piesele importante ale acestei înțelegeri. Copilul, însă, este întotdeauna mai mult decât profilul lui.