Atunci când un copil are dificultăți de coordonare, îi este greu să stea într-o poziție stabilă, obosește când scrie, caută permanent mișcare sau pare să depună mai mult efort decât ceilalți copii pentru anumite activități, este firesc să căutăm o explicație.
În ultimii ani, una dintre explicațiile care apare tot mai frecvent este persistența reflexelor primitive. Putem întâlni liste în care un anumit reflex este asociat cu dificultăți de atenție, postură, scris, citit, coordonare, anxietate, sensibilitate senzorială sau reglare emoțională. Iar când regăsim copilul în mai multe dintre aceste descrieri, devine ușor să avem impresia că am găsit cauza. În practica clinică, dezvoltarea copilului este însă mult mai complexă. Același comportament poate apărea prin mecanisme diferite, iar mai mulți factori pot contribui simultan la aceeași dificultate.
De aceea, informația despre reflexele primitive devine mult mai valoroasă atunci când o punem alături de celelalte informații pe care le avem despre copil.
Dezvoltarea este un proces în care sistemele se influențează reciproc
Dezvoltarea motorie, procesarea senzorială, atenția, funcțiile executive, reglarea emoțională și experiențele relaționale evoluează împreună și se influențează reciproc.
Un copil care are un control postural mai dificil poate depune mai mult efort pentru a sta la masă. Efortul suplimentar îi poate influența disponibilitatea pentru scris sau pentru o activitate care presupune concentrare îndelungată. Un copil care procesează foarte intens anumite informații senzoriale poate deveni mai ușor suprasolicitat într-o clasă zgomotoasă. În acel context, îi poate fi mai greu să își mențină atenția sau să își organizeze comportamentul. Un copil cu dificultăți de planificare motorie poate ezita în fața jocurilor fizice noi și poate prefera să privească de la distanță. Din exterior, această reacție poate fi interpretată drept teamă, lipsă de interes sau opoziție.
Comportamentul pe care îl vedem este, de multe ori, punctul în care se întâlnesc mai multe procese.
Unde intră reflexele primitive în această imagine?
Reflexele primitive fac parte din dezvoltarea neurologică și motorie timpurie. Pe măsură ce sistemul nervos se maturizează, răspunsurile automate ale începutului vieții se integrează progresiv într-o organizare motorie tot mai complexă și mai voluntară.
Atunci când evaluarea unui copil mai mare evidențiază persistența unor răspunsuri reflexe, această informație poate contribui la înțelegerea dezvoltării sale neuro-motorii. Specialistul o poate pune în relație cu postura, echilibrul, coordonarea bilaterală, controlul motor, motricitatea fină, planificarea mișcării și felul în care copilul își folosește corpul în activitățile cotidiene. Astfel, evaluarea reflexelor poate deveni una dintre lentilele prin care privim dezvoltarea copilului.
Un exemplu: copilul care se mișcă permanent
Să ne imaginăm un copil de șapte ani care își schimbă foarte des poziția pe scaun, se ridică, se leagănă, se sprijină de masă și caută permanent ocazii de a se mișca.
Putem explora dezvoltarea lui motorie și controlul postural. Putem observa dacă anumite răspunsuri reflexe continuă să fie active. Putem analiza și profilul senzorial: poate copilul caută stimulare vestibulară sau proprioceptivă pentru a-și organiza corpul? În același timp, putem explora atenția și funcțiile executive, somnul, nivelul de solicitare al sarcinii, contextul clasei și starea emoțională a copilului. Toate aceste informații ne ajută să înțelegem ce funcție are mișcarea pentru acel copil.
Pentru un copil, mișcarea poate contribui la reglarea senzorială. Pentru altul, dificultatea principală poate fi legată de menținerea posturii. Pentru un alt copil, tabloul poate include ADHD. Uneori, mai multe dintre aceste aspecte coexistă.
Un alt exemplu: copilul care obosește când scrie
Și scrisul este o activitate mult mai complexă decât pare.
Pentru a scrie, copilul are nevoie de stabilitate posturală, coordonarea umărului, brațului și mâinii, controlul fin al degetelor, integrarea informațiilor vizuale și proprioceptive, coordonare bilaterală, planificare motorie, atenție și automatizarea treptată a mișcărilor. Dacă scrisul este foarte solicitant, evaluarea poate explora toate aceste componente.
Persistența unor răspunsuri reflexe poate reprezenta una dintre observațiile relevante. Alături de ea pot apărea dificultăți de motricitate fină, control postural, coordonare vizuo-motorie, procesare senzorială sau alte particularități ale dezvoltării. Înțelegerea acestor componente ne ajută să construim intervenția în jurul dificultăților funcționale reale ale copilului.
Profilul senzorial și reflexele primitive
Cele două teme se întâlnesc frecvent și tocmai de aceea merită diferențiate.
Profilul senzorial descrie felul particular în care copilul observă și răspunde informațiilor senzoriale. În modelul lui Winnie Dunn, de exemplu, putem observa patternuri de sensibilitate, evitare, căutare senzorială sau înregistrare redusă. Reflexele primitive descriu o altă dimensiune: răspunsuri motorii automate timpurii și evoluția lor în cadrul maturizării neurologice.
În viața reală a copilului, aceste dimensiuni se pot întâlni. Mișcarea, postura și informațiile vestibulare, proprioceptive și tactile fac parte din aceeași experiență corporală a copilului. De aceea, uneori poate fi util ca evaluarea să exploreze ambele dimensiuni, păstrând clar ce informație ne oferă fiecare.
Dar atenția și ADHD?
Aceasta este probabil una dintre asocierile pe care părinții le întâlnesc cel mai des online. Unele cercetări au identificat asocieri între persistența anumitor reflexe primitive și diferite caracteristici motorii sau neurodezvoltative. O asociere observată într-un grup de copii ne oferă o direcție de cercetare și de explorare clinică; interpretarea individuală cere însă informații suplimentare despre copil.
ADHD presupune o evaluare specifică a dezvoltării atenției, impulsivității și nivelului de activitate în mai multe contexte și în raport cu dezvoltarea copilului. Într-o evaluare complexă, informațiile se pot completa: putem observa atenția, funcțiile executive, dezvoltarea motorie, profilul senzorial și, atunci când tabloul copilului indică această direcție, reflexele primitive.
Astfel putem construi o explicație mai nuanțată a dificultăților pe care le vedem.
Și emoțiile fac parte din această imagine
Corpul și emoțiile se influențează permanent. Un copil care depune mult efort pentru a participa la activitățile celorlalți poate deveni frustrat. Un copil care se simte frecvent copleșit de mediu poate începe să evite anumite situații. Un copil care experimentează repetat dificultăți la sport, scris sau activități motorii poate ajunge să anticipeze că „nu se descurcă”. În timp, experiențele acestea pot influența încrederea în sine, motivația și relația copilului cu anumite activități.
În același timp, anxietatea, stresul, oboseala și siguranța relațională pot influența felul în care copilul își organizează corpul și răspunde cerințelor din mediu. Perspectiva integrativă ne ajută să păstrăm aceste niveluri împreună.
Ce înseamnă o evaluare complexă?
Complexitatea evaluării depinde întotdeauna de motivul pentru care copilul ajunge la specialist. În funcție de situație, putem avea nevoie să explorăm:
- dezvoltarea motorie grosieră și fină
- postura și echilibrul
- coordonarea bilaterală
- planificarea motorie
- procesarea senzorială
- atenția și funcțiile executive
- limbajul și învățarea
- somnul
- istoricul medical și de dezvoltare
- reglarea emoțională
- relațiile și contextul familial și educațional
Reflexele primitive pot face parte din această explorare atunci când istoricul și dificultățile copilului indică relevanța lor.
O astfel de evaluare ne permite să trecem de la o listă de simptome la o hartă a funcționării copilului.
De la „care este cauza?” la „cum funcționează acest copil?”
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai utile schimbări de perspectivă.
Atunci când încercăm să găsim o singură cauză pentru un comportament, riscăm să pierdem tocmai complexitatea care ne-ar putea ajuta să înțelegem copilul.
Putem explora în schimb:
- În ce situații apare dificultatea?
- Ce îi solicită corpul?
- Ce îl ajută?
- Ce alte procese sunt implicate?
- Cum influențează dificultatea participarea lui?
- Ce resurse are copilul?
- Care este intervenția care ar avea sens pentru dificultatea lui concretă?
În felul acesta, reflexele primitive își găsesc locul firesc în conceptualizare: oferă o informație posibil relevantă despre dezvoltarea neuro-motorie, pe care o punem alături de celelalte informații despre copil.
Copilul rămâne mai important decât explicația
Există ceva foarte atrăgător în explicațiile simple. Ne oferă impresia că, odată identificată cauza, știm și ce avem de făcut. Dezvoltarea copilului ne cere însă mai multă curiozitate. Putem descoperi că aceeași dificultate este susținută de mai mulți factori și că aceeași particularitate biologică se exprimă diferit în funcție de copil, relații și mediu.
Tocmai aici cred că reflexele primitive pot fi utile: ca parte dintr-o hartă mai mare a dezvoltării, alături de corp, senzorialitate, cogniție, emoții, relații și context.
Cu cât harta este mai bună, cu atât putem alege mai atent intervenția.